O casă de schimb valutar din centrul Clujului a fost spartă
O casă de schimb valutar din Cluj-Napoca a fost spartă în noapte de marţi spre miercuri. Hoţii au forţat uşa şi au decuplat sistemul de alarmă. Înăuntru însă nu au întâmpinat niciun obstacol şi au reuşit să deschidă seiful chiar cu cheia potrivită, care se afla în apropierea acestuia.
Spargerea a fost observată în această dimineaţă, când angajaţii au venit la lucru.
Casa de schimb valutar, aflată chiar în centrul Clujului a fost spartă în toiul nopţii. Hoţii au forţat uşa şi au tăiat firele electrice care alimentau alarma. Infractorii au uitat însă la plecare scara adusă pentru a decupla sistemul de siguranţă.
Angajaţii casei de schimb, care au descoperit furtul, au chemat imediat poliţia.
La faţa locului au sosit imediat şi patronii casei de schimb, care au constatat că seiful a fost deschis cu cheia, uitată de cineva pe masa din apropiere. După ce au golit seiful hoţii au reuşit să plece nestingheriţi. Soţia patronului susţine că paguba se apropie de 200 de mii de lei.