O arădeancă a pierdut 6.000 de lei la o casă de schimb valutar
Supărată că a primit la o casă de schimb valutar mai puţini bani decât se aştepta, o arădeancă a recurs la o formă inedită de protest. S-a postat în faţa schimbului valutar cu o pancartă care îi avertiza pe trecători să nu-şi schimbe banii acolo.
"Primul lucru când am intrat am întrebat dacă au comision, cu toate că văzusem că nu au comision. Ei au spus că scrie foarte mare afară că nu e comision. Am făcut schimbul şi spre mirarea mea când am primit banii am văzut că lipsesc şase mii de roni!, a declarat Maura Ianoş.
Femeia a sunat la poliţie şi la protecţia consumatorului. I s-a spus că tranzacţia a fost perfect legală.
"Cele două obligaţii ale
caselor de schimb valutar de a afişa oferta, respectiv cursul de schimb
atât în interior cât şi în exterior şi de a solicita acceptul
consumatorului la tranzacţia efectuată la efectuarea tranzacţiei.
Aceste două obligaţii sunt respectate", a afirmat Andreea Roşoga, jurist OJPC.
După câteva ore, speriaţi că îşi vor pierde clienţii, cei de la casa de
schimb valutar s-au înduplecat şi i-au dat femeii 80 la sută din suma
pe care o pierduse. Cu o condiţie : să-şi retragă plângerea de la
poliţie şi să nu mai ţină pancarta în faţa casei de schimb.