MENIU

O agenţie singaporeză propune un circuit turistic de două milioane de dolari

Foto: luxuo.com

Vreţi să retrăiţi aventurile unuia dintre cei mai mari lideri mongoli? Vă costă nu mai puţin de două milioane de dolari. În schimbul uriaşei sume veţi fi purtat pe urmele lui Kublai Han, mongolul care a ajuns ulterior împărat al Chinei.

Circuitul turistic va fi lansat de o companie din Singapore la un târg de turism ce va avea loc în luna septembrie la Abu Dhabi. Turiştii vor fi purtaţi în expediţii prin ţinuturi pustii, vor face escaladări spectaculoase şi vor participa la vânători de şoimi.

Itinerarul merge pe urmele celebului han mongol din Evul Mediu timpuriu Kublai, devenit ulterior împărat al Chinei. Totul se desfăşoară în partea de vest a Mongoliei. Turiştii vor fi însoţiţi de băştinaşi şi de vânători antrenaţi pentru care terenul şi obiceiurile locului nu au niciun secret.

În acelaşi timp, participanţii se vor bucura de explicaţiile competente ale unor universitari mongoli specialişti în conservarea mediului. Mai mult, aventurierii ar putea renunţa la aparatele foto sau la camerele video, pentru că experienţele lor vor fi imortalizate pe pânză de pictori faimoşi. 

 

Mai multe articole despre:
Mongolia singapore targ de turism circuit turistic