O adolescentă din Bihor a murit după ce căruţa în care se afla a fost luată de o viitură
O fată în vârstă de 13 ani a murit, iar sora ei este internată în spital, după ce căruţa în care se aflau împreună cu bunicii a fost luată de o viitură, duminică după-amiază, în apropiere de localitatea Felcheriu, din judeţul Bihor.
Pentru salvarea celor patru, la faţa locului a intervenit un echipaj ISU de salvatori de la înec, un echipaj de la SMURD, precum şi unul de la Ambulanţă. Bunicii celor două fete au scăpat nevătămaţi şi nu a fost necesară internarea lor în spital. În schimb, cele două fete, minore, au fost rănite în urma accidentului, fiind imediat transportate la spital.
"Fata cea mare prezenta cele mai grave leziuni şi a avut nevoie de resuscitare, chiar şi după ce a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Din nefericire, aceasta a decedat" a declarat sublocotenent Lidia Sechel, purtătorul de cuvânt al ISU "Crişana". Cealată fată, în vârstă de nouă ani, este internată în spital.