Nvidia dă la rândul ei în judecată Intel
Nvidia a anunţa joi că a înaintat proces împotriva lui Intel, ca răspuns la procesul intentat luna trecută de Intel, care susţine că înţelegerea pe care o are cu Nvidia pentru chipset-urile plăcilor de bază nu se referă şi la generaţiile viitoare de procesoare.
“Nvidia nu a iniţiat disputa legală”, a declarat Jen-Hsun Huang, preşedinte şi CEO Nvidia. “Totuşi trebuie şi noi să ne apărăm. Acţiunile iniţiate de Intel sunt menite să ne împiedice să ne folosim de o înţelegere deja existentă”.