Numărul săracilor din SUA creşte pentru prima dată în ultimii patru ani, ajungând la 40 de milioane
Aproape 40 de milioane de persoane trăiau sub pragul sărăciei în Statele Unite, în anul 2008, un număr în creştere pentru prima oară din 2004, a anunţat Census bureau într-un raport dat publicităţii pe 10 septembrie.
Numărul de săraci a crescut de la 37,3 milioane în anul 2007, la 39,8
milioane în 2008, "un nivel apropiat de ceea ce s-a întâmplat în alte
perioade, în 1993 şi 1960", a subliniat David Johnson, şeful diviziei
de statistici privind menajele la Census bureau.
În 2008, săracii au reprezentat 13,2% din populaţie, faţă de 12,5% în 2007, arată raportul intitulat "Venit, sărăcie, asigurare medicală în Statele Unite". Această este prima creştere după 2004. "2008 este un an inclus în totalitate în perioada de recesiune, care a început în decembrie 2007, astfel încât toată lumea se aştepta la o creştere a ratei sărăciei", potrivit lui Johnson.
În Statele Unite, o persoană sau o familie este considerată săracă dacă
veniturile sale se află sub pragul sărăciei, care a fost fixat în 2008
la 11.000 de dolari pe an pentru o persoană şi 22.025 de dolari pentru
o familie cu patru persoane.