MENIU

Numărul locurilor de muncă disponibile este de zeci de ori mai mic în comparaţie cu cel al şomerilor

Cine se angajează anul acesta, are mare noroc! In condiţiile în care tot mai multe firme işi trimit angajaţii acasă, găsirea unui loc de muncă este un lux, chiar şi pentru cei care au studii superioare. Numărul locurilor de muncă disponibile este de zeci de ori mai mic în comparaţie cu cel al şomerilor. Iar specialiştii nu vin deloc cu veşti bune - anul acesta rata şomajului va creşte, fapt ce va duce la peste 500.000 de oameni fără locuri de muncă.

Peste o mie de tineri cu studii superioare au terminat facultatea degeaba pentru că domeniile în care s-au specializat nu sunt căutate pe piaţa muncii.

\'\'Nu-şi găsesc loc de muncă pentru că oferta pe studii superioare în judeţ este de ani buni foarte slabă. În acest moment, din cele 328 locuri de muncă, sub zece, în jur de 7-8 locuri de muncă avem pentru studii superioare\'\', a declarat Vasile Iorgovan, dir. ex AJOFM Hunedoara.

Şi prahovenii îşi caută disperaţi un loc de muncă. E cam greu însă pentru cei 12.000 de şomeri să-şi împartă 540 de locuri de muncă.

\'\'Avem în prezent 2140 de persoane care urmează să fie disponibilizate de la un număr de 20 de agenţi economici\'\', a declarat şi Dragoş Pârvan, Dragoş Pârvan, purtător de cuvânt AJOFM.

Coadă şi la AJOFM Gorj unde sute de şomeri se înscriu la cursuri de perfecţionare pentru a-şi găsi mai uşor un loc de muncă. Cursurile sunt gratuite iar diplomele obţinute de şomeri sunt recunoscute şi peste hotare.

La sfârşitul anului trecut în România, în evidenţele agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă figurau aproape 404 mii de şomeri. Guvernanţii estimează că în acest an, rata şomajului va creşte şi numărul celor fără locuri de muncă ar putea ajunhge în curând la peste 500.000.

Mai multe articole despre:
locuri de muncă şomer AJOFM studii superioare