MENIU

Numărul concediilor de maternitate a crescut cu până la 50%

FOTO: RTV

Nou-născuţii vă salvează de efectele crizei. Mai precis, concediul post-natal de creştere a copilului reprezintă soluţia îmbrăţişată de tot mai mulţi angajaţi pentru a scăpa de concediere. Potrivit unei analize Business Standard, în unele companii, solicitările pentru concediu de maternitate au crescut cu până la 50% faţă de anul trecut.

Creşterea numărului de cereri pentru concediul de maternitate este, potrivit analizei Business Standard, o urmare a majorării indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de la 600 de lei la 85% din valoarea veniturilor câştigate în anul anterior naşterii, dar nu mai mult de 4000 de lei.

În acelaşi timp, concediul pentru creşterea copilului poate reprezenta şi o soluţie pentru a evita diminuarea salariului sau pierderea locului de muncă pe perioada crizei.

Potrivit analizei Business Standard, în multe companii numărul angajaţilor care solicită concediul de maternitate a crescut chiar şi cu 50% în prima parte a acestui an faţă de anul 2008.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, aproape 185000 de persoane beneficiază de imdemnizaţia pentru creşterea copilului, din care peste 1.300 primesc suma maximă, de patru mii de lei. Cei mai mulţi, se încadrează însă pentru valoarea minimă a indemnizaţiei, de 600 de lei.

Mai multe articole despre:
copil concediere indemnizaţie