MENIU

Numai 20% dintre britanicii cărora li s-a prescris telefonic Tamiflu sufereau de gripă nouă

Tamiflu

Peste 800.000 din totalul de un milion de pachete de Tamiflu - care costă circa 15 lire sterline fiecare - au fost prescrise fără să fie nevoie, iar angajatorii au suferit pierderi estimate la 500 de milioane de lire sterline. Î

Numai 20% dintre persoanele cărora li s-a prescris telefonic Tamiflu în Marea Britanie sufereau de gripă porcină, iar la aproximativ 800.000 dintre ele li s-a spus în mod greşit să stea acasă, a anunţat miercuri Health Protection Agency (HPA), citată de Daily Mail.

Este posibil ca acest sistem să ajute virusul gripei noi să devină rezistent la Tamiflu. Autorităţile britanice au fost criticate pentru că au distribuit cantităţi imense de medicamente la începutul epidemiei, când existau temeri că până la 65.000 de persoane îşi vor pierde viaţa. În prezent, estimările au fost revizuite la mai puţin de 1.000, dintre care 80% din cauza altor boli sau probleme medicale. Aceste informaţii intervin în condiţiile în care un studiu a arătat că nu există dovezi clare că Tamiflu reduce riscul de complicaţii care pun viaţa în pericol.

În luna septembrie, cel puţin trei medici din Marea Britanie a declarat că au avut pacienţi care au murit pentru că au fost diagnosticaţi greşit ca suferind de gripă porcină la linia telefonică deschisă de autorităţi în cadrul măsurilor împotriva virusului A(H1N1). Boli grave, precum meningita, pneumonia sau amigdalita, au fost diagnosticate greşit de persoanele slab pregătite care lucrează în acest call-center. 37% dintre medicii întrebaţi au declarat că au trebuit să repare greşelile operatorilor.