Noul Parlament de la Chişinău va declara astăzi vacantă funcţia de preşedinte al R. Moldova
Vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM), Alexandru Tănase, a anunţat că noul Parlament de la Chişinău va constata astăzi vacanţa funcţiei de preşedinte al ţării, dând legitimitate competenţelor pe care trebuie să le exercite preşedintele Legislativului.
În cadrul unei emisiuni a postului de radio Vocea Basarabiei, Tănase, de profesie jurist, a precizat că deputaţii din alianţa care deţine majoritatea parlamentară vor cere avizul Curţii Constituţionale în privinţa circumstanţelor care justifică interimatul până la alegerea noului preşedinte al Republicii Moldova.
"Pe noi nu ne interesează
pronunţarea Curţii în legătură cu vacantarea funcţiei, ci
circumstanţele care justifică acest fapt. Iar acestea sunt următoarele:
avem un nou Parlament, avem un nou preşedinte ale Legislativului,
există o nouă majoritate, a expirat mandatul fostului preşedinte al
ţării, începând cu 28 august", a explicat Tănase, citat de Jurnal de
Chişinău.
Vicepreşedintele PLDM a mai afirmat că Vladimir Voronin
a asigurat interimatul la conducerea ţării până la alegerea lui Mihai
Ghimpu în fruntea Parlamentului de la Chişinău, iar acum liderul
Partidului Comuniştilor este un simplu deputat. Potrivit Constituţiei,
"mandatul preşedintelui Republicii Moldova poate fi prelungit, prin
lege organică, în caz de război sau catastrofă".
"Dacă se pretinde a fi părintele naţiunii, atunci trebuie să se
obişnuiască şi să accepte să plece frumos din funcţia pe care a
deţinut-o, dar să nu-l scoatem noi pe picioarele din faţă", a mai
afirmat Alexandru Tănase.
O "bătălie" juridică a declanşat şi Partidul Comuniştilor (PCRM), care
a contestat marţi la Curtea Constituţională alegerea lui Mihai Ghimpu
în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.
"La şedinţa de
constituire a Parlamentului, noi am cerut o pauză de o săptămână,
pentru a constitui fracţiunea. Cei 53 de deputaţi ai Alianţei pentru
Integrare Europeană au continuat însă şedinţa şi au adoptat unele
hotărâri, inclusiv aşa-numita alegere a preşedintelui Parlamentului.
Noi considerăm că aceste hotărâri au fost adoptate cu încălcări grave
ale regulamentului Parlamentului, precum şi ale Constituţiei Republicii
Moldova", a declarat deputatul comunist Vladimir Ţurcan, citat de
portalul Ştirea Zilei. El a adăugat că PCRM a cerut ca sesizarea să fie
examinată de Curtea Constituţională în regim de urgenţă.
În acelaşi timp, Ţurcan a mai declarat că PCRM nu va participa la şedinţa Parlamentului, planificată pentru astăzi, deoarece "a fost a anunţată întreruperea şedinţei până la 4 septembrie". Comuniştii au cerut la şedinţa inaugurală a noului Parlament, din 28 august, amânarea lucrărilor până la 4 septembrie, sub pretextul că au nevoie de timp pentru a-şi constitui grupul parlamentar şi pentru a negocia cu celelalte formaţiuni o majoritate parlamentară.
Deputaţii comunişti, formaţiunea care are cele mai multe locuri în Parlament (48 din 101) au ieşit din sală, dar cele patru partide din Alianţa pentru Integrare Europeană, care împreună deţin 53 de locuri în Parlament, au continuat şedinţa şi l-au ales pe preşedintele Parlamentului, în persoana liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
Demersul a fost contestat
însă de comunişti, care nu au recunoscut valabilitatea continuării
şedinţei şi a alegerii lui Ghimpu. Ei susţin că le-au fost încălcate
drepturile, deoarece nu şi-au format propria fracţiune parlamentară şi
nu au avut ocazia să propună o candidatură a PCRM la funcţia de
preşedinte al Parlamentului.
"Cred că deputaţii din celelalte partide ar fi bine să se prezinte la şedinţa parlamentului din 4 septembrie", a spus deputatul comunist Vladimir Ţurcan.