MENIU

Noul mesaj al lui bin Laden nu constituie o ameninţare pentru învestirea lui Obama

Foto: japanfocus.org

Administraţia americană a spus miercuri că noul mesaj audio al liderului al-Qaida, Osama bin Laden, nu constituie o ameninţare la adresa învestirii lui Barack Obama.

Înregistrarea a fost difuzată cu câteva zile înainte de transferul de putere dintre George W. Bush şi Obama, la 20 ianuarie.

Bin Laden s-a concentrat în mesaj pe apelul la jihad din cauza ofensivei israeliene din Fâşia Gaza, dar a vorbit şi despre Obama şi a spus că noul lider american va primi "moştenirea grea" a unui lung război de gherilă, care se va extinde pe mai multe fronturi, potrivit SITE Intelligence Group, care monitorizează site-urile islamiste.

"Se pare că această înregistrare demonstrează izolarea liderului al-Qaida şi tentativele constante ale acestuia de a rămâne important, într-un moment în care ideologia, misiunea şi agenda al-Qaida sunt puse sub semnul întrebării în întreaga lume", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Gordon Johndroe. El a mai spus că acest mesaj seamănă cu un efort de a obţine fonduri.

Ceremoniile de învestire vor atrage un număr-record de circa două milioane de persoane la Washington săptămâna viitoare, pentru trei zile. Întrebat dacă noul mesaj constituie o ameninţare faţă de aceste ceremonii, purtătorul de cuvânt al FBI, Richard Kolko, a spus: "Nu suntem la curent cu nicio ameninţare precisă sau credibilă".

Zeci de mii de poliţişti şi membri ai forţelor americane vor face parte din dispozitivul de securitate pentru învestirea lui Obama, iar agenţiile de informaţii consideră că, în pofida faptului că dispozitivul de conducere al al-Qaida a fost slăbit, intenţiile sale violente fac ca această grupare să rămână periculoasă.

Obama a spus, întrebat despre importanţa capturării lui ben Laden, că infrastructura liderului al-Qaida este probabil atât de slăbită încât el practic nici nu mai poate acţiona. "Aş dori, evident, să fie capturat au ucis, dar, dacă vom ajunge în punctul în care el s-ar afla într-o peşteră, undeva, şi nu ar putea nici măcar să comunice cu agenţii săi, atunci obiectivul nostru de a proteja America va fi îndeplinit", a subliniat Obama.