MENIU

Noua Zeelandă: Un vas de croazieră a fost surprins de o furtună

Clipe de coşmar pentru pasagerii unui vas de croazieră surprişi în larg de o furtună
Foto: www.duscupluta.ro

Clipe de coşmar pentru pasagerii unui vas de croazieră! Nava, cu 1732 de pasageri şi 671 de membri ai echipajului, a fost surprinsă de o furtună în apropierea coastelor Noii Zeelande. Unul dintre pasageri a reuşit să suprindă momentele incredibile pe care le-a trăit la bordul navei \"The Pacific Sun\".

Valurile înalte de peste şapte metri au împins nava într-o parte şi-n alta ca pe o coajă de nucă. Mulţi pasageri au fost pur şi simplu proiectaţi de forţa şocului pe pereţii cabinelor. Peste 40 de pasageri, majoritatea oameni în vârstă, au fost răniţi. Trei dintre aceştia au suferit mai multe fracturi şi au fost internaţi după acostarea vasului în portul Auckland, din Noua Zeelandă.

"Beam ceva la bar înainte de masă şi ne-am mutat într-un loc mai sigur pe covor ca să ne putem ţine, când am fost pur şi simplu aruncaţi spre o fereastră" a declarat Elisabeth Basher, pasager rănit.

Compania care operează "The Pacific Sun" a declarat că, deşi vaporul a suferit unele avarii, nu a fost niciun moment în pericol de a fi distrus de furtună.

Mai multe articole despre:
Noua Zeelandă pasageri vas de croazieră