MENIU

Nouă morţi din cauza noii gripe în Turcia

Patru copii şi o femeie infectaţi cu virusul noii gripe au murit duminică şi luni în Turcia, ceea ce ridică bilanţul deceselor provocate de această boală la nouă, în condiţiile în care ţara a lansat o campanie de vaccinare, a anunţat Ministerul Sănătăţii

Cele mai recente decese sunt cel al unei fetiţe de 13 ani de la Istanbul, al uneia de patru ani de la Sanliurfa (sud-estul Turciei), al unui băieţel de aproape doi ani şi al unuia de 14 ani din Konya (centrul Turciei), potrivit ministerului. O femeie în vârstă de 65 de ani a murit la Ankara. Zeci de alţi pacienţi, aflaţi în stare gravă, sunt trataţi în unităţile de terapie intensivă, potrivit aceleiaşi surse.

Turcia a înregistrat 1.870 de cazuri de gripă nouă din mai. Ministerul a mai anunţat luni lansarea unei ample campanii de vaccinare, ce va viza în primul rând personalul medical.

De asemenea, pelerinii turci care se vor duce în Arabia Saudită pentru Hadj-ul anual la Mecca, la începutul lunii decembrie, vor fi vaccinaţi, urmând apoi grupul de risc reprezentat de femeile însărcinate.

Autorităţile intenţionează să cumpere 43 de milioane de doze de vaccin şi prevăd vaccinarea gratuită a circa 28 de milioane de persoane. Campania de vaccinare a provocat o polemică în Turcia, numeroşi medici opunându-se vaccinurilor ce conţin adjuvanţi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat săptămâna trecută că circa 5.700 de persoane au murit din cauza gripei porcine în lume, după ce virusul a fost descoperit în luna aprilie.

Mai multe articole despre:
morţi Turcia vaccinare OMS gripă porcină gripă nouă