MENIU

Notele elevilor nu vor fi trecute în cataloage până anul viitor

Foto: Realitatea TV

Elevii nu mai primesc note în catalog. Nu toţi, doar cei care au profesori afliliaţi la Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ. Dascălii au schimbat catalogul cu carneţele proprii şi protestează astfel faţă de leafa pe care o vor avea după ce intră în vigoare legea salarizării unitare.

Virginia Olaru este profesoară de română de 19 ani. Acum ea câştigă 2.100 de lei, cu tot cu sporuri. După ce a făcut câteva calcule susţine că odată cu noua grilă de salarizare va pierde 7-800 de lei din venit.

Notele elevilor vor fi trecute în catalog de-abia la începutul anului viitor, dacă situaţia din învăţământ se va debloca. Profesorii deschid astfel protestele deja anunţate: grevă de o zi pe 5 octombrie şi miting în Capitala pe 7 octombrie. Primul ministru a anunţat însă că salariile profesorilor nu vor scădea nici anul acesta, nici anul viitor.