Norica Nicolai, candidat PNL la europarlamentare, şi-a lansat campania cu atacuri la adresa lui Traian Băsescu
Atacuri dure la adresa preşedintelui Traian Băsescu. \"Putem genera o coaliţie a cetăţeanului împotriva dezbinării, împotriva lui Traian Băsescu şi a celor care îl sprijină, de frică sau de interes\", a declarat, joi, Norica Nicolai.
"Nu există proiectul politic Traian Băsescu, ci numai ambiţia bolnavă a unui om care vrea să conducă singur o ţară, mult mai mare desigur decât un vapor", a acuzat Norica Nicolai, prima care a luat cuvântul din rândul candidaţilor liberali.
De asemenea, vicepreşedintele PNL a spus că partidul "are o vocaţie naturală şi istorică a colaborării şi construcţiei. Suntem prea mari ca să nu contăm în jocul politic, dar nu suficient de mari ca să conducem singuri", a motivat Nicolai necesitatea folosirii termenului "împreună" în politică.
"Vă aduceţi aminte – împreună suntem puternici, numai împreună putem reuşi. În anii \'90, acest cuvânt a fost o iluzie frumoasă, în anul 2000 el a fost de-a dreptul o minciună. Scena politică românească este dominată din ce în ce mai mult de dezbinare, separare, ură şi distrugere", a susţinut Nicolai, precizând că principalul vinovat pentru distrugerea coaliţiilor de guvernare realizate de liberali este preşedintele Băsescu.
"Noi şi numai noi suntem cei care se pot opune izolării, distrugerii care domină scena politică. UE are criterii clare în privinţa exporturilor. Ea interzice ceea ce este stricat, fals, expirat, ceea ce e bazat pe publicitate mincinoasă. A venit vremea să trimitem în capitala Europei marfă de calitate – liberalii", şi-a încheiat discursul Nicolai.