Nokia a afişat prima pierdere trimestrială din ultimii zece ani, de 559 milioane euro
Grupul finlandez Nokia a afişat o pierdere netă de 559 milioane euro în al treilea trimestru, contrar estimărilor, acestea fiind primele rezultate negative din ultimul deceniu, relatează Les Echos.
Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume a avut o cifră de
afaceri de 9,8 miliarde dolari, în scădere cu 19,8% faţă de aceeaşi
perioadă a anului trecut şi cu 1% faţă de trimestrul precedent.
Profitul său operaţional a scăzut cu aproape 58%, la 741 milioane euro.
Vestea neaşteptată, în contextul în care analiştii mizau pe un profit
net, a dus la scăderea principalului indice al bursei din Helsinki.
Grupul finlandez, lider mondial în sectorul telecomunicaţiilor din
1998, nu a înregistrat pierderi după anul 2000. Nokia înregistrase însă
în primul trimestru cele mai slabe rezultate din ultimul deceniu.
Preşedintele şi directorul executiv Nokia, Olli-Pekka Kallasvuo, a
precizat că situaţia din piaţă s-a ameliorat în al treilea trimestru,
dar a recunoscut că Nokia s-a confruntat cu probleme.
Nokia şi-a revizuit în urcare previziunile referitoare la piaţa
mondială a telefoniei mobile. Grupul finlandez mizează, astfel, pe o
creştere a vânzărilor la nivel mondial în ultimul trimestru al acestui
an, faţă de cele din trimestrul care tocmai s-a încheiat.
De asemenea,
vânzările ar putea atinge la sfârşitul anului 1,12 miliarde de
telefoane, în scădere cu 7% faţă de 2008, comparativ cu declinul de 10%
estimat până în prezent.