Nigel Kennedy vine pe ultima sută de metri la Festivalul George Enescu
Pentru a înlocui prezenţa pianistei Martha Argerich, organizatorii Festivalului "George Enescu" au luat în calcul mai multe nume, printre care pianiştii Radu Lupu sau Boris Berezovsky, reuşind în cele din urmă să îl convingă pe violonistul Nigel Kennedy, a declarat pentru NewsIn directorul Artexim.
"Am dorit să alegem nume care să fie la nivelul Marthei Argerich. Din vreo 20 de nume de artişti de talia ei avute în vedere, am ales, până la urmă, un violonist, pentru că acesta mai repetase cu pianista şi a putut să se strecoare în programul festivalului. Am avut noroc, vine şi pleacă, stă mai puţin de 24 de ore la Bucureşti", a comentat neaşteptata schimbare de program Mihai Constantinescu.
Onorariul violonistului Kennedy Nigel, care va interpreta Concertul pentru vioară şi orchestră de Beethoven este de aproape 35.000 de euro, conform lui Mihai Constantinescu, directorul Artexim.
Martha Argerich anunţase, miercuri, mai întâi că nu va mai interpreta Prokofiev la reprezentaţia de vineri, în program rămânând doar Concertul pentru pian şi orchestră în Sol de Maurice Ravel, apoi că nu va mai reuşi deloc să ajungă la festival.
Elev al lui Yehudi Menuhin, Nigel Kennedy a studiat la colegiul Juilliard din New York. Kennedy este cunoscut pentru improvizaţiile din concerte, cât şi pentru dragostea pentru Jimi Hendrix.
În 1999 Sony Classical a lansat "The Kennedy Experience", care conţine improvizaţii după compoziţiile lui Jimi Hendrix. Albumul "Vivaldi: Cele 4 anotimpuri" înregistrat de Kennedy în 1989 alături de English Chamber Orchestra a fost vândut în peste 2 milioane de copii şi apare în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bine vândut album de muzică clasică din toate timpurile.
Nigel Kennedy a mai concertat în România, la Festivalul "George Enescu", în 2005, şi în 2008, la "Masters Of Jazz".