Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, i-a mulţumit lui Geoană pentru post ca la Oscar
La Mamaia, scena Festivalului a fost transformată în tribună electorală de către Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Printre costume sclipitoare şi muzică de estradă, el i-a mulţumit lui Mircea Geoană ca la Oscar pentru sprijin şi pentru funcţie.
Prezent pe scenă pentru a înmâna Trofeul festivalului de la Mamaia, Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, a mulţumit actualului lider PSD pentru funcţia pe care o deţine, transformând scena festivalului într-una politică.
"Daţi-mi voie să-l salut pe primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, care a contribuit la realizarea acestui festival şi mai vreau să-i mulţumesc domnului preşedinte al Senatului României, domnul Mircea Geoană, fără de care nu aş fi putut ocupa această funcţie pe care o am astăzi", a declarat Nicuşor Constantinescu.