Nicolo Napoli, demis de la Universitatea!
După semi-eşecul de vineri de pe teren propriu, scor 1-1 cu Gloria Buzău, Nicolo Napoli, antrenorul Universităţii Craiova, a fost demis. Anunţul a fost făcut de finanţatorul grupării din Bănie, Adrian Mititelu.
"Din păcate, e în joc munca unei echipe de un an întreg, vă anunţ astfel că începând din acest moment Nicolo Napoli şi Jerry Gane sunt suspendaţi din funcţie. În câteva ore voi anunţa un interimar. Cei doi îşi vor lua un concediu până la finalul campionatului", a declarat Mititelu, după partida cu Gloria Buzău.
Universitatea Craiova a terminat, vineri, la egalitate cu Gloria Buzău, scor 1-1, rezultat în urma căruia oltenii au urcat provizoriu pe locul 4, în timp ce buzoienii au reuşit primul rezultat pozitiv după 5 eşecuri. În ultimele trei etape, Universitatea, care se luptă pentru un loc de Europa League, are însă un program infernal, întâlnind Rapidul, Steaua şi FC Vaslui.
Nicolo Napoli a fost numit la Universitatea Craiova în anul 2007, dar el mai antrenase formaţia din Bănie şi în anul 2004. În total, italianul are la activ 58 de jocuri pe banca oltenilor, cu care a înregistrat 23 de victorii, 19 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri.
În actuala ediţie a Ligii I, Universitatea Craiova se află în acest moment pe locul 4, cu 53 de puncte, după disputarea a 31 de etape. Oltenii au înregistrat 14 victorii, 11 egaluri şi 6 înfrângeri, reuşind să marcheze 40 de goluri şi să primească 22.