Nicolăescu: Premierul desemnat e un pion, îl vom dovedi prin votul Parlamentului
Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat că Lucian Croitoru, dacă ar fi avut un "dram de raţionalitate" şi-ar fi depus mandatul ştiind că nu are o majoritate, iar Parlamentul va dovedi, prin vot, că premierul desemnat e doar un pion.
Potrivit lui Nicolăescu, Parlamentul trebuie să aibă o atitudine "normală" faţă de Croitoru şi a amintit că premierului desemnat i s-a transmis că se află în afara unei majorităţi parlamentare.
"Dacă ar fi
avut un dram de raţionalitate, şi-ar fi depus mandatul. Dar se
demonstrează că face jocul lui Traian Băsescu. Trebuie cât mai repede
să se dovedească prin vot că e un pion al lui Traian Băsescu", a
afirmat viceliderul grupului PNL.
Premierul desemnat Lucian
Croitoru a anunţat vineri echipa pe care o propune Parlamentului spre
învestitură, pe o formulă de 14 ministere alocate unor reprezentanţi
PD-L şi unor tehnocraţi, din Guvernul demis fiind păstraţi 7 miniştri.