Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, discuții cu președintele Parlamentului Regatului Danemarcei: România face toate demersurile pentru ridicarea MCV
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit astăzi, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cu președintele Parlamentului Regatului Danemarcei, Henrik Dam Kristensen, în contextul participării la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului prim-ministru nipon Shinzo Abe.
Premierul român a apreciat colaborarea bilaterală și convergența agendei la nivelul Uniunii Europene asupra dosarelor specifice sprijinirii rezistenței europene. În acest context, șeful Executivului a menționat că România face toate demersurile în coordonarea cu Uniunea Europeană pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. De asemenea, premierul a subliniat importanța extinderii Spațiului Schengen prin aderarea României, care acționează ca un membru de facto al Spațiului.
Totodată, premierul a punctat necesitatea unei soluții durabile pentru soluționarea crizei energetice la nivelul UE. În context, s-a referit la rolul energiei regenerabile și a menționat deschiderea României de a beneficia de expertiza Danemarcei în ceea ce privește diversificarea surselor de energie și producerea din surse regenerabile.
Părțile au confirmat și continuarea sprijinului multidimensional pentru Ucraina și pentru cetățenii acesteia, refugiați în state membre ale Uniunii Europene.
Un punct important al discuțiilor a vizat cooperarea la nivelul NATO pentru întărirea securității regionale și consolidarea posturii de descurajare si apărare a Alianței pe Flancul Estic.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă efectuează, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului prim-ministru nipon Shinzo Abe.