MENIU

Nici VREMEA nu ține cu Putin! Temperaturi EXTREM DE RIDICATE la final de octombrie: unde a fost cel mai cald

Ultimele zile de octombrie au adus în Europa temperaturi foarte ridicate. Spre exemplu, în Franța s-au înregistrat 33 de grade, în Spania au fost 35 C și în mai multe zone din Europa au fost peste 25 de grade, asta în condițiile în care normalul acestei perioade era de mai puțin de 15 grade. Nici România nu face excepție. În țara noastră s-au înregistrat +28,6 C la Calafat pe 31 octombrie. Cel mai cald a fost însă în Croația: + 29 C.

În ultimele zile din octombrie au ajuns în Europa mase de aer cald din Africa de Nord și au fost maxime chiar și cu 15-20 de grade celsius peste normal, relatează HotNews.ro.

Vremea de afară nu poate decât să îi bucure pe europeni, care și așa se tem de facturile uriașe care ar putea să le vină la ușă odată cu scăderea mercurului în termometre și folosirea surselor de încălzire. 

Astfel, în țări precum Franța, Austria și Elveția s-a înregistrat cea mai caldă lună octombrie de când se fac măsurători meteo.

În Franța au fost zile întregi în care temperaturile au fost cu mai mult de 8 grade peste normal, culminând cu maxime de 33,3 de grade la Lomne (regiunea (Hautes-Pyrénées), pe 28 octombrie.

Au fost 35 de grade în Spania în locuri precum Jerez de la Frontera, dar și peste 25 de grade în Belgia și aproape 27 de grade la Aue, în Germania, temperatură extrem de ridicată pentru ultimele zile de octombrie. Pe data de 18 fuseseră +35,8 C în Spania.

Un record nocturn uimitor a fost la o stație meteo montană din Austria: minima a fost de +20,4 C la Kolomansberg, 1.113 m alt.

Pentru prima oară au fost mai mult de 25 de grade atât de târziu în an în Slovenia și Elveția.

Pe 31 octombrie au fost +29,8 C la Knin, în Croația, +29 C la Gjirokastra (Albania), +28,2 C la Strumica (Macedonia), +28,1 C la Podgorica (Muntenegru) și +28 C în Serbia (orașul Negotin), mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
vreme europa caldura temperaturi octombrie