MENIU

Nica spune că acuzaţiile lui Băsescu şi Blaga sunt nişte minciuni

Foto: NewsIn

Vicepreşedintele PSD, fost ministru de Interne, Dan Nica, a declarat, în replică la o serie de acuzaţii ale preşedintelui Traian Băsescu şi ale ministrului Vasile Blaga, că afirmaţiile acestora sunt nişte minciuni, fie din raţiuni electorale, fie din cauza unor dezinformări.

"În continuare se minte foarte mult. Toate lucrurile pe care l-a spus domnul ministru Vasile Blaga sunt lucruri care au fost realizate, deci combaterea acţiunilor ilegale pe care le-au desfăşurat unii angajaţi ai Ministerului de Interne în timpul mandatului meu şi puse la punct de către conducerea DGIPI în frunte cu generalul Drăjneanu. Ei sunt aceia care au găsit şi persoanele care au încălcat statutul pe care trebuie să-l aibă cei care lucrează cu informaţii clasificate şi ei sunt aceia care au instrumentat tot ceea ce era necesar pentru ca aceste persoane să nu mai aibă acces la infomaţii clasificate", a susţinut Nica. 

El a precizat că retragerea certificatului ORNISS pentru persoanele respective, care nu lucrau în DGIPI, a fost emis cu doar două zile înainte ca Nica să fie revocat.

"Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a trimis adresele pentru ca persoanelor respective să li se limiteze accesul la ceea ce înseamnă informaţii clasificate şi comandamentul de armă respectiv a luat măsurile în timp util. Cea de a treia pesoană a fost disponibilizată ulterior de către cei care au venit după mine pentru că era o procedură mai complicată, el ocupând o o funcţie de mai mică importanţă, dar care necesita o procedură mai specială", a afirmat Nica, fără să nominalizeze persoanele în cauză din cadrul serviciului secret al MAI.

De asemenea, fostul ministru de Interne a atins şi subiectul "copierii documentelor" secrete.

"Vreau să-i cer domnului Vasile Blaga să facă o precizare oficială, dacă acele documente despre care se spune că au fost xeroxate au fost documente care au fost xeroxate în timpul mandatului meu sau înainte. Pentru că mi s-ar părea absolut ciudat ca a doua oară când cei pe care i-am pus în funcţie, mă refer la generalul Drăjneanu şi echipa lui, au trimis Parchetului General respectivele informări şi au luat măsurile respective ca această chestiune să fie pusă între paranteze, ca cineva să poată să înţeleagă că este vorba de lucruri care s-au întâmplat în timpul mandatului meu. În timpul mandatului meu au fost trimise doar documentele la Parchet şi a fost sesizat şi au fost luate măsurile necesare în legătură cu această situaţie", a explicat Nica. El a mai avut o "cerinţă expresă" pentru Blaga, respectiv să-şi dea afară consilierii
"care i-au dat aceste informaţii şi care l-au pus într-o postură jenantă ca ministru de Interne".

Mai mult, Nica a acuzat demiterile din cadrul MAI, referindu-se la "ofiţeri din cadrul DGIPI care au fost într-o manieră grosolană daţi afară, fără niciun fel de explicaţii şi fără ca să existe un act de control care să stea la baza unui proces de reorganizare".

Social-democratul a mai acuzat că au fost daţi afară şeful compartimentului care s-a ocupat de documentarea contrabandei cu ţigări".

"Acum sper că şi dna Elena Udrea este mai fericită. Mă refer la şeful compartimentului care s-a ocupat de documentarea traficului ilegal de combustibil, este o altă doamnă din Prahova care de data asta este fericită. Şi mă refer la ofiţerul care a documentat şi a coordonat întreaga acţiune ilicită care s-a desfăşurat în vama Constanţa", a susţinut Nica. 

În cele din urmă el a transmis un mesaj "tuturor celor care au fost daţi afară în aceste zile pe nedrept: 6 decembrie este o zi care este importantă, le cer tuturor să se pregătească ca să poată să-şi reia activitatea şi să se ocupe de ceea ce toţi românii aşteaptă de la poliţişti, încând cu data de 7 decembrie".

Referitor la acuzaţiile şefului statului, Nica a susţinut că regretă faptul că trebuie să spună din nou că "preşedintele Traian Băsescu nu se comportă ca un preşedinte al României, pentru că târăşte Ministerul de Interne şi structurile subordonate într-o poveste electorală pe care cu orice preţ domnia sa încearcă să o utilizeze în încercarea de a acoperi eventuale neplăceri pe care i le provoacă dezbaterile din aceste zile de pe televizoare sau a rezultatelor sondajelor de opinie".

Ministrul Interimar al Internelor, Vasile Blaga a declarat vinerii că fostul ministru Dan Nica, avea cunoştinţă de persoanele din structura MAI care nu mai aveau acces la informaţii, dar pe care totuşi i-a ţinut în funcţie, aceştia nemaiputând să-şi continue activitatea.