MENIU

NewsIn: Unul din avocaţii lui Becali a cerut ca recursul de astăzi să fie judecat după ora 17.00

Foto: NewsIn

Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre avocaţii lui Gigi Becali, a cerut Tribunalului Bucureşti ca recursul împotriva arestării finanţatorului Stelei să fie judecat, astăzi, după ora 17.00, pentru că, în aceeaşi zi, sunt programate mai multe dosare la instanţe din Cluj, au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.

Ceilalţi avocaţi ai lui Becali au fost prezenţi la Tribunalul Bucureşti încă de dimineaţă, întrucât instanţa nu a fixat o oră anume pentru judecarea acestui dosar.

Judecătoria Sectorului 1 şi-a motivat decizia de arestare a lui Becali şi a trimis, sâmbătă, dosarul la Tribunal

Judecătoria motivează decizia de arestare a lui Gigi Becali prin faptul că finanţatorul Stelei este recunoscut în unele medii drept formator de opinie şi multe dintre conduitele acestuia sunt un exemplu de urmat, documentul făcând referire şi la faptul că Becali este un om credincios.

"În prezenta cauză, gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că aceştia prezintă pericol pentru ordinea publică", se arată în motivare. Potrivit acesteia, chiar dacă s-ar proba în mod cert că părţile vătămate au furat maşina lui Becali, "nu este de conceput, într-o societate democratică, cu reguli de conduită şi convienţuire clare, să se recurgă la proceduri judiciare paralele care nu au nicio legătură cu ordinea şi statul de drept, ci intră în sfera ilicitului penal".

Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv, vineri, 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, însă decizia nu este definitivă.