MENIU

NewsIn: Univ. Craiova - Conducerea s-a înţeles cu Ionuţ Badea, iar acesta ar putea deveni noul antrenor

Foto: NewsIn

Directorul executiv al Universităţii Craiova, Dan Stălinescu, a declarat, luni, că Ionuţ Badea a ajuns la un acord pentru a deveni noul antrenor principal al grupării din Bănie după ce tehnicianul îşi va clarifica situaţia contractuală cu FC Argeş.

"Tot ce depinde de noi şi de domnul Badea este finalizat. Acum rămâne ca acesta să-şi rezolve situaţia cu FC Argeş. Sper ca până diseară să rezolvăm şi problema numirii noului antrenor. În acest moment se poartă negocieri în trei: Universitatea Craiova - Ionuţ Badea - FC Argeş", a spus Dan Stălinescu.

Directorul executiv al grupării din Bănie a luat în calcul şi varianta în care negocierile cu Ionuţ Badea vor eşua dintr-un motiv sau altul: "Mai suntem în discuţii cu încă doi antrenori, ambii cu licenţă Pro".

În încheiere, oficialul alb-albaştrilor a comentat şi eventualitatea venirii unor jucători de la FC Argeş la Universitatea Craiova, în acelaşi timp cu Ionuţ Badea: "Acest aspect va fi discutat după ce Ionuţ Badea va fi antrenorul nostru, dar noi avem o echipă foarte bună, bine acoperită pe posturi".

Postul de antrenor principal a rămas liber la Universitatea Craiova după ce fostul tehnician, italianul Nicolo Napoli, a fost demis după remiza de pe teren propriu, scor 1-1, cu Gloria Buzău, din etapa a 31-a.