MENIU

NewsIn: PSD şi PD-L sunt de acord să nu se îngheţe salariile, potrivit unor surse guvernamentale

Foto: NewsIn

Reprezentanţii PSD şi PD-L au ajuns la un acord de principiu cu majorarea salariilor profesorilor în două tranşe, cu câte 16%, în aprilie şi septembrie, şi sunt dispuşi să accepte majorarea pensiilor începând din martie sau aprilie, potrivit unor surse guvernamentale.

"Se renunţă la îngheţarea salariilor doar la condiţia ca, la discuţiile din această seară dintre liderii PSD şi PD-L, să se accepte alocarea unor fonduri suplimentare pentru infrastructură, astfel încât se se finalizeze în acest an 110 km de autostradă", au precizat sursele menţionate, pentru NewsIn.

Însă o decizie finală legată de majorarea pensiilor şi salariilor a fost luată miercuri seară, în urma discuţiilor dintre liderii celor două partide de guvernământ.

Marţi, preşedintele Traian Băsescu a lansat ideea îngheţării salariilor şi pensiilor timp de şase luni, precizând că va accepta o decizie în acest sens. Reprezentanţi ai celor două partide care formează coaliţia guveramentală au confirmat că îngheţarea salariilor printr-un moratoriu, pentru o perioadă în care se va urmări evoluţia economiei, este una dintre variantele luate în calcul de liderii PD-L şi PSD.
Mai multe articole despre:
economie guvern PSD salarii infrastructura acord PD-L