NewsIn - Muller: "Şansele de calificare sunt egale, dar noi avem un plus pentru că jucăm returul acasă"
Tehnicianul echipei Rulmentul, Herbert Muller, a declarat, joi, pentru NewsIn, că elevele sale merg la Itxako să câştige şi au o şansă în plus să joace finala Cupei EHF pentru că joacă returul la Braşov.
Muller a precizat că jucătoarea sud-coreană Woo Sun Hee a renunţat la acţiunea sa şi va continua la echipă pînă la finalul campionatului: "Am vorbit cu ea şi va rămâne până la sfârşitul sezonului. De altfel, ea a făcut deplasarea cu noi în Spania".
Oficialii Rulmentului aveau termen până vineri, 10 aprilie, să-i achite jucătoarei restanţele financiare, altfel Sun Hee devenea liberă de contract, dar cum lucurile s-au rezolvat, nu mai există niciun litigiu.
Singurele jucătoare din lotul Rulmentului care acuză probleme medicale sunt Horvat şi Juhasz, dar vor fi recuperate până la ora jocului.
Partida Itxako Estella Navarra-Rulmentul va avea loc sîmbătă, de la ora 19.00, în Spania, returul urmând să se dispute o săptămână mai târziu, la Braşov.