MENIU

NewsIn: Guvernul calculează bugetul cu îngheţarea salariilor şi pensiilor pentru cel puţin şase luni

Foto: NewsIn

Guvernul ar putea propune în noul proiect de buget îngheţarea salariilor bugetarilor pentru cel puţin şase luni, iar majorarea salariilor profesorilor ar urma să fie făcută abia din septembrie, în trei tranşe de câte 10%, până la sfârşitul anului, au declarat, pentru NewsIn, surse guvernamentale.

"În funcţie de evoluţia situaţiei economice, am putea accepta majorarea salariilor profesorilor şi celelalte majorări salariale abia după primele şase luni ale acestui an. Salariile profesorilor ar putea creşte astfel începând cu luna septembrie cu aproape 30%, însă această creştere ar putea ave loc în trei tranşe de câte 10% fiecare, până la sfârşitul anului", au precizat sursele citate.

Potrivit reprezentanţilor executivului, majorarea pensiilor cu 9% ar putea intra în vigoare tot din luna septembrie, prin creşterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Radio România Actualităţi, că va accepta o eventuală îngheţare a salariilor din sistemul bugetar pentru următoarele şase luni.