NewsIn: Conducerea Poliţiei Capitalei va fi schimbată
Şeful Poliţiei Capitalei, Marian Tutilescu, a fost înlocuit din cauza scandalului de la mall. Se vehiculează ideea că va fi schimbată întreaga conducere a Poliţiei Capitalei, iar chestorul Marian Tutilescu va urma să conducă Direcţia de Permise şi Înmatriculări Vehicule, conform unor surse din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Potrivit surselor, atât şeful Poliţiei Capitalei, Marian Tutilescu, cât şi adjuncţii săi, chestorul Lucian Guran şi comisarul şef Aurel Smochină vor fi schimbaţi de la conducere Poliţiei, motivul vehiculat fiind scandalul de la Plaza Mall.
În momentul scandalului de la Plaza Mall, chestorul Marian Tutilescu nu se afla în capitală, la comanda Poliţiei Capitalei aflându-se comisarul şef Constantin Adam. În urma restructurărilor efectuate, ulterior, la nivelul ministerului, postul lui Adam a fost desfiinţat, astfel că el a fost pus la dispoziţie. Imediat după scandal, MAI a declanşat un control la Poliţia Capitalei.
Până la această oră, Ministerul de Interne nu a comunicat oficial
această schimbare, iar chestorul Tutilescu a precizat, pentru NewsIn,
că nu a fost anunţat. Potrivit unor surse, postul lui Tutilescu este dorit de reprezentanţii PSD.
Marian Tutilescu a îndeplinit funcţia de şef al Poliţiei Capitalei timp de 6 ani.