MENIU

NewsIn - Contra: Nu m-am înţeles cu Getafe, eu vreau să semnez pe 2 ani, în timp ce ei vor doar pe unul

Foto: www.sportm.ro

Fundaşul Cosmin Contra a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, că nu a ajuns încă la un acord de prelugire a contractului cu Getafe, scadent în acestă vară, jucătorul dorind un contract pe doi ani, în timp ce clubul spaniol vrea o înţelegere doar pe un singur sezon.

"Am vorbit cu cei din conducere înainte să plec în vacanţă în America, însă nu m-am înţeles. Eu am cerut să semnez un contract pe doi ani, iar ei mi-au oferit o înţelegere doar pe un sezon. Rămâne să mai dicutăm. Le-am spus că până pe 16 iunie le voi da un răspuns în privinţa asta", a spus Contra, care a adăugat că este foarte fericit că s-a salvat de la retrogradare cu Getafe în ultima etapă.

În altă ordine de idei, fostul internaţional s-a referit şi la meciul pe care naţionala României îl va disputa în deplasare cu Lituania: "Chiar dacă nu mai sunt la echipa naţională, sunt cu sufletul lângă băieţi. Sunt sigur că vor face un meci mare şi vor învinge. E un nou început şi sunt convins că vor încerca să învingă în fiecare meci care a mai rămas din această grupă. Şansele sunt infime, dar baieţii vor da totul să termine cu fruntea sus aceste preliminarii. Am încredere că Răzvan Lucescu va face treabă bună la echipa naţională".

Fotbalistul român a vorbit şi despre lupta la titlu din acest sezon din Liga I şi îl felicită pe Dan Petrescu pentru performanţa obţinută cu Unirea Urziceni: "Mare păcat că Dinamo a pierdut titlul. Îmi pare foarte rău de Cristi Borcea, a pus mult suflet şi o grămadă de bani şi nu a reuşit să joace în grupele Ligii Campionilor. Am mulţi prieteni la Dinamo, am vorbit cu ei şi erau foarte supăraţi, dar ăsta e fotbalul. Felicitări lui Dan Petrescu pentru performanţa obţinută. S-a dovedit a fi cel mai capabil antrenor din Liga I. A reuşit să ducă o echipă mică în grupele Ligii Campionilor. Bravo lui!".

Preşedintele clubului Getafe, Angel Torres, anunţase că îi va propune fostului internaţional român Cosmin Contra un nou contract valabil până în 2010. Actuala înţelegere dintre cele două părţi este valabilă până la sfârşitul lunii iunie.
Mai multe articole despre:
contract Getafe Cosmin Contra