MENIU

New York Times: Fratele şefului statului afgan este agent CIA

Foto: Realitatea TV

Fratele actualului preşedinte Hamid Karzai, se află pe ştatele de plată ale CIA, dezvăluie New York Times. Ahmed Wali Karzai, suspectat de trafic de droguri, ar fi colaborat cu agenţia americană de informaţii, pentru care ar fi recrutat forţe paramilitare afgane, precizează publicaţie citată.

Această miliţie operează în provincia Kandahar, principalul bastion al talibanilor, în cooperare cu agenţii CIA din teren şi cu trupele speciale americane. Mai mult, Karzai ar fi intermediat contacte între reprezentanţii agenţiei şi liderii protalibani, mai scrie New York Times.

CIA şi Departamentul de Stat au refuzat să comenteze aceste informaţii. Responsabilii militari şi civili citaţi de cotidian afirmă că fratele preşedintelui este capul unei adevărate reţele mafiote care controlează traficul cu opium în regiune, înregistrând profituri de zeci de milioane de dolari.

De asemenea, diferiţi responsabili occidentali l-au acuzat pe Ahmed că a falsificat mii de buletine de vot în favoarea fratelui său, în timpul alegerilor prezidenţiale de pe 20 august.

Mai multe articole despre:
CIA Afganistan droguri trafic de droguri Hamid Karzai