Nemirschi: Doar Rezervaţia Deltei are dreptul să perceapă taxă de acces în Delta Dunării
Asociaţia Română a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) este singura instituţie care are dreptul să perceapă taxă de intrare în Deltă, iar Ministerul Mediului a dat în judecată Consiliul Judeţean Tulcea care ia taxă de acces, a declarat ministrul de resort, Nicolae Nemirschi.
Pe 13 iulie, guvernatorul ARBDD, Grigore Baboianu, declara că taxa de acces în Delta Dunării, în valoare de 20 lei, instituită în iunie 2009 prin ordin al ministrului Mediului, a fost suspendată.
În acest moment, în Deltă se aplică doar taxa de acces pe care o percepe Consiliul Judeţean Tulcea, în valoare de 10 lei.