MENIU

Nemirschi a participat la Consiliul Informal de Mediu al UE de la Praga

Foto: NewsIn

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a participat şi miercuri la Consiliul Informal de Mediu al Uniunii Europene, ce are avea loc la Praga, axat pe problematica schimbărilor climatice.

La această reuniune, pe lângă miniştrii mediului din atatele membre UE şi din ţările candidate la Uniunea Europeană, au fost invitaţi să participe şi miniştrii mediului din ţările EFTA  (Asociaţia Europeană de Comerţ Liber): Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Dezbaterile s-au concentrat pe două subiecte legate de problematica schimbărilor climatice. Astfel, în prima sesiune au fost discutate măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice, punându-se accent pe acţiunile necesare atât la nivel european, cât şi, în special, cele care trebuie întreprinse în context internaţional.

Cea de-a doua sesiune a fost dedicată analizei stadiului negocierilor internaţionale în domeniul schimbărilor climatice, pentru stabilirea unui acord post-2012. În acest sens, pe agenda reuniunii Consiliului Informal de Mediu se află dezbaterea acţiunilor pentru pregătirea celei de-a 15-a Conferinţe a Părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), care va avea loc la Copenhaga în perioada 7-18 decembrie 2009.

Mai multe articole despre:
UE Praga mediu Nicolae Nemirschi