MENIU

Nava elenă Maran Centaurus capturată de piraţi se îndreaptă spre Somalia

<descriere>

Superpetrolierul grec Maran Centaurus, la bordul căruia se află şi un român, capturat duminică de piraţii somalezi la est de Seychelles, se îndrepta luni spre coastele somaleze, a informat un responsabil al unui ONG, relatează AFP.

Maran Centaurus \"se îndreaptă spre Somalia, ar putea ajunge luni seară sau marţi dimineaţă\", a declarat reprezentantul pentru Kenya al ONG-ului Programul de asistenţă pentru marinari, Andrew Mwangura, la Mombasa. Operaţiunea europeană de luptă antipiraterie, a spus că nava se îndreaptă spre localităţile somaleze Harardhere sau Hobbyo, două repere ale piraţilor.

Căpitanul grec al navei a informat telefonic autorităţile elene despre acest incident. El a spus că nouă piraţi înarmaţi au atacat vasul şi îl duc către apele teritoriale somaleze. Toţi marinarii de la bord au o stare bună a sănătăţii, a afirmat căpitanul. Din echipaj fac parte 16 filipinezi, nouă greci, doi ucraineni şi un român.

Ambasada României la Atena a fost informată oficial de către autorităţile elene că piraţii somalezi au capturat duminică un cargou elen, \"Maran Centrauros\", iar printre cei 28 de membri ai echipajului se numără şi un român, a declarat MAE, la solicitarea NewsIn.

\"Avem confirmarea oficială că printre cei 28 de membri ai echipajului se află un cetăţean român (din echipaj mai fac parte 16 filipinezi, 9 greci şi 2 ucraineni). Firma care este proprietara navei ne-a comunicat că starea de sănătate a echipajului este bună, iar la bordul navei există suficiente rezerve de hrană, apă şi medicamente\", a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu.

Ministerul român de Externe a demarat deja procedurile standard pentru ca familia să fie identificată şi anunţată de către Ministerul Administraţiei si Internelor.

Conform procedurilor uzuale în astfel de situaţii, negocierile au loc direct  între proprietarii navelor şi răpitori, atenţionează MAE. Proprietarii navelor sunt sfătuiţi de autorităţile abilitate din ţările ai căror cetăţeni sunt. La rândul lor, autorităţile păstrează legătura permanent şi informează ambasadele ţărilor care au cetăţeni răpiţi.

\"Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Atena, monitorizează cazul  şi păstrează legătura permanentă cu compania proprietară a  navei sechestrate, precum şi cu autorităţile elene. Cazul este tratat cu maximă atenţie, prioritară fiind menţinerea integrităţii membrilor echipajului\", subliniază ministerul.

Anul acesta 21 marinari români care făceau parte din echipajele a patru nave au fost ţinuţi în captivitate de piraţii somalezi.

Ultimii cinci marinari români aflaţi în captivitate au fost eliberaţi în august, după ce patru luni au fost ostaticii piraţilor somalezi. Ei făceau parte din echipajul unui remorcher italian, Bucaneer, capturat în aprilie în Golful Aden. Presa a vorbit despre o răscumpărare de 4-5 milioane de dolari pentru eliberarea echipajului de pe Bucaneer.

Potrivit Mwangura, nava, care aparţine categoriei `Very Large Crude Carrier`, a fost capturat la 585 mile nautice nord-est de Seychelles, într-o zonă în care piraţii au comis şase atacuri în ultimele şapte zile.
Nava, încărcată cu ţiţei, potrivit lui Mwangura, plecase din Jeddah, Arabia Saudită, şi trebuia să ajungă în New Orleans.

Mai multe articole despre:
Somalia marinari răpiţi piraţi