MENIU

Naţionala e arbitrată de un croat, în Franţa

Foto: prosport.ro

Meciul din 5 septembrie, de la Paris, va fi condus de croatul Ivan Bebek, care a fost la centru în înfrângerile lui Dinamo la Benfica Lisabona şi CFR Cluj la Bordeaux.

Al doilea meci oficial al lui Răzvan Lucescu pe banca tehnică a naţionalei României se va juca pe 5 septembrie, cu Franţa, la Paris. Cu această ocazie, UEFA a anunţat că ne trimite un tânăr arbitru croat, de 32 de ani, pe Ivan Bebek, care a mai condus încâteva rânduri meciuri ale echipelor româneşti.

Cu el la centru, în primăvara lui 2007, Dinamo pierdea cu 0-1 prima manşă a şaisprezecilor Cupei UEFA, la Benfica Lisabona, şi tot el a fost cel care a arbitrat-o pe CFR Cluj în meciul de la Bordeaux, 0-1, care a însemnat începutul sfârşitului pentru ardeleni, după ce Cadu şi-a băgat mingeaîn propria poartă.

La Euro 2008 a fost reţinut ca arbitru de rezervă, calitate în care a şi oficiat la partida România-Italia (1-1), în umbra norvegianului TomHenning Ovebro, care i-a anulat lui Luca Toni un gol valabil.

Mai multe articole despre:
Dinamo CFR Cluj România Franţa Paris Bordeaux Luca Toni