MENIU

Naţionala a câştigat la Budapesta

Foto: totalclubfootball.com

Reprezentativa României a obţinut a patra victorie consecutivă împotriva reprezentativei Ungariei, 1-0, în amicalul disputat la Budapesta, în memoria handbalistului Marian Cozma. A marcat Tibi Ghioane, în minutul 42.

A doua partidă a lui Răzvan Lucescu pe banca tehnică a naţionalei României s-a încheiat cu o victorie care ne dă încredere în perspectiva partidei oficiale din 5 septembrie, cu Franţa, de la Paris. Deşi amicală, disputa cu Ungaria a avut o conotaţie aparte, fiind disputată în memoria fostului handbalist Marian Cozma.

Publicul maghiar a aplaudat şi scandat numele sportivului, ziarul Nemzeti Sport a scos o ediţie specială pentru acest meci, căpitanii celor două formaţii şi-au prezentat omagiile lui Petre Cozma, iar pe ecranul uriaş al stadionului au fost proiectate imagini cu Marian Cozma pe terenul handbal. Totul într-o atmosferă emoţionantă, care s-a risipit o dată cu fluierul de start al partidei.

În iarbă s-a regăsit încrâncenarea cu care cele două selecţionate s-au luptat de fiecare dată. A fost un joc bărbătesc, cu multe faulturi, accidentări, cartonaşe galbene şi încâlcit pe alocuri. Naţionala noastră a câştigat cu 1-0, printr-o reuşită de excepţie a lui Tiberiu Ghioane, şi este al patrulea succes consecutiv împotriva maghiarilor, care nu ne-au mai învins din 1981.

Acum, ca şi înaintea meciului cu Lituania, Răzvan Lucescu a mizat pe o nouă generaţie de tricolori, între titulari numărându-se Dănănae, Neşu, Mara sau Iulian Apostol. De asemenea, în premieră Maximilian Nicu, mijlocaşul Herthei Berlin, a fost titular la naţionala României. Jocul naţionalei noastre nu a excelat, în repriza secundă nereuşind niciun şut pe spaţiul porţii lui Babos, dar cum adversarul se găseşte pe locul doi în grupa 1 de calificare la CM 2010, rezultatul contează foarte mult. În trei săptămâni, naţionala va juca al treilea meci consecutiv în deplasare, la Paris.

Vezi aici desfăşurarea partidei Ungaria-România 0-1