MENIU

Năstase: PSD trebuie să găsească soluţii pentru pierderea electoratului rural şi a celui din Moldova

Foto: NewsIn

Adrian Năstase scrie pe blogul său că partidul intră în campanie pe fondul pierderii unor bazine electorale clasice, precum Moldova, şi a alegătorilor din mediul rural, el susţinând că, în lipsa unei analize a acestor probleme, social-democraţii pot avea surprize neplăcute.

"Intrăm cu un tot mai mare deficit în anumite zone şi sectoare electorale în care, până nu demult, eram performeri absoluţi. Este adevărat că păstrăm, ca nucleu, zona Moldovei, dar am ajuns în siajul PD-L, in condiţiile în care, aici, PSD era lider detaşat al cursei", scrie Adrian Năstase.

"O observaţie similară pot face şi în ceea ce priveşte mediul rural, acolo unde există mare parte din electoratul nostru tradiţional. Pierdem teren şi aici, iar ultimele sondaje arată clar acest lucru. Ruralul nu mai  este, din nefericire, locomotiva noastră electorală”, scrie Adrian Năstase.

Mai mult, Năstase observă că raportul votanţi stânga/dreapta s-a modificat în defavoarea PSD. "Rămâne de văzut dacă imaginea sondajelor va fi confirmată şi de realitate. Până atunci însă, PSD trebuie sa reacţioneze la aceste semnale de alarmă. Primul pas este acela al analizei. Dacă sărim peste el, riscăm să avem surprize; din păcate, neplăcute", mai afirmă preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

Fostul premier mai spune că intenţionează să posteze o serie de scurte comentarii asupra situaţiei în care partidul se găseşte înainte de campania pentru alegerile europarlamentare, argumentând că analiza i se pare o dovadă de seriozitate şi sănătate. "Mi se pare elementar ca, înainte de a stabili direcţia spre care ne îndreptăm şi paşii pe care urmează să-i facem, să avem o imagine foarte clară a prezentului. Cum arată punctul în care ne aflăm? De ce este aşa şi nu altfel? Am procedat bine până acum sau am acţionat greşit? Unde şi când am greşit? Toate aceste întrebări sunt esenţiale în cadrul procesului dezional. Suntem înaintea unui moment electoral, iar o analiză de acest gen mi se pare mai mult decât oportună", scrie Năstase.

Mai multe articole despre:
alegeri PSD campanie Moldova Adrian Năstase PD-L