Năstase i-a scris lui Barroso, reclamându-l pe Daniel Morar că face dosare politice
Deputatul PSD, Adrian Năstase, a publicat marţi pe blogul său o scrisoare pe care a adresat-o preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, prin care reclamă că dosarele sale sunt instrumentate politic de Daniel Morar. Năstase îl mai acuză pe şeful DNA că a "spălat" dosarul "Flota" al lui Traian Băsescu.
Într-un ton ironic, Năstase l-a informat pe oficialul european de evoluţia procesului său "Trofeul Calităţii". Astfel, fostul premier a scris că prima sa audiere în cadrul acestui dosar reprezintă o "victorie" a justiţiei independente din România şi a informat Comisia că nu va apuca să vadă în acest mandat rezultatul procesului pentru că, după calculele sale, acesta va dura aproape zece ani.
Năstase a amintit că până şi procesul de la Nürnberg a avut mai
puţini martori decât în procesul său şi spune, la fel de ironic, că
numărul mare de martori indică profesionalismul justiţiei şi
preocuparea pentru adevăr. "Pentru comparaţie, doresc să vă amintesc că
în procesul de la Nürnberg au fost audiaţi 270 de martori. Diferenţa de
la 270 la 970 dovedeşte, în cazul dosarului meu, seriozitatea,
obiectivitatea, independenţa politică, neutralitatea, profesionalismul,
preocuparea pentru egalitatea armelor în proces, egalitatea tuturor
cetăţenilor în faţa legii, dar, mai ales, preocuparea pentru adevăr.
Această preocupare deosebită se manifestă tocmai în acest an dificil,
în care şeful lui Daniel Morar, Traian Băsescu se chinuie cu greutăţile
ţării şi încearcă, aşa cum ştie mai bine, să repare, ce mai poate, din
inechităţile existente în sistemul judiciar", a scris Năstase.
Mai mult, fostul premier trimite CE un document prin care se solicita
Preşedinţiei României trimiterea în judecată a lui Traian Băsescu
"pentru acuzaţii grave de corupţie legate de un prejudiciu de
300.000.000 USD şi diverse alte fapte", amintind apoi că Daniel Morar a
"spălat" apoi dosarul lui Băsescu după ce acesta a câştigat alegerile.
"Daniel Morar a chemat un grup de procurori din provincie, pe care i-a
detaşat la Bucureşti, pentru a spăla acest dosar, prin intermediul a
două expertize care o contraziceau pe cea iniţială, arătând că, în
ciuda evidenţei, statul român nu a pierdut nimic pierzându-şi flota
comercială, ci chiar a câştigat. Daniel Morar a asigurat disjungerea
dosarului pentru Traian Băsescu, interpretând textul Constituţiei în
propria viziune şi oferindu-i astfel imunitate absolută pentru fapte
penale", a acuzat Năstase.
La final, fostul premier a notat că regretă că trebuie să scrie despre
aceste lucruri, dar că este nevoit să o facă din cauza
"hărţuirii politice" la care este supus de "instrumentul politic -
D.N.A.-ul lui Daniel Morar reloaded".
Luni, Năstase a postat pe blog un comentariu prin care încearcă să
demonstreze că modificarea Regulamentului Camerei, pentru ca avizul
pentru urmărirea penală a miniştrilor-deputaţi să se dea cu majoritatea
celor prezenţi, a fost făcută special pentru el. Năstase a spus
că judecătorii CCR sunt aleşi, prin legea CCR, cu votul total al
parlamentarilor, sugerând că aceştia au declarat neconstituţională o
prevedere care există în continuare în lege.