Naşa mafiei chinezeşti a fost condamnatată la 18 ani de puşcărie
Xie Chaping, numită şi „naşa lumii interlope chinezeşti”, a fost condamnată la 18 ani de închisoare. Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost acuzată pentru administrarea unei reţele clandestine de cazinouri, mituirea unor oficialităţi guvernamentale, întreţinerea unui climat violent în oraş, dar şi pentru că a sechestrat 16 tineri, pe care îi păstra pentru a-i fi amanţi, anunţă AP.
Xie Chaping este singura femeie care a fost condamnată. Până acum ea a fost protejată de cumnatul ei, adjunctul şefului poliţiei din Chongquing, care în prezent este şi el cercetat pentru că a condus o vastă reţea de protecţie a gangsterilor locali. O parte dintre cei care au depus mărturie la proces au plecat numai după ce li s-a asigurat proecţie, pentru că se temeau de gărzile mafioatei.