NASA a inventat o metodă de levitaţie
NASA a inventat o metodă prin care fiinţele ar putea levita. În acest moment, este vorba doar despre un şoarece de 10 grame, dar care totuşi a levitat cu succes, cu ajutorul unui câmp magnetic.
"Scopul experimentelor de levitaţie este cercetarea efectelor imponderabilităţii asupra organismelor" au declarat specialiştii NASA.
Dispozitivul de levitaţie a fost construit cu ajutorul unui magnet superconductor care generează un camp suficient de puternic pentru a ridica apa din organismele vii. După ce a început sa plutească, şoarecele de laborator a început să dea disperat din labuţe şi să se învartă din ce în ce mai rapid, astfel că după un timp a devenit foarte speriat şi dezorientat.
Experţii NASA spun însă cu scopul acestor experimente nu este tortura psihologică a şoarecilor, ci determinarea impactului psihologic pe care îl are imponderabilitatea, pe termen lung, asupra astronauţilor, precum şi a metodelor de a contracara efectele negative în cazul unor misiuni prelungite ale astronauţilor.
Cercetatorii au hotărât totuşi să îi administreze celui de-al doilea şoarece un sedativ pentru a-l convinge să plutească mai liniştit.