N-am fost înjurată sau furată de ţigani, dar am fost agresată de o gaşcă de băieţi albi, scrie Liana Alexandru, pe blogul ei
Am locuit vreme de câţiva ani într-un bloc cu ţigani. Cartierul lor general ocupa un întreg etaj. Casa mea era chiar deasupra acestui cartier. Coboram, urcam scările, dimineaţa în zori, seara târziu, aproape la orice oră dădeam peste cineva din clan. Mă salutau discret, se uitau chiorâş, surâdeau, unul dintre ei, mai în vârstă, mă ruga să nu cumva să uit apometrele, pentru doamna administrator.
Experienţa mea ţigănească a durat câţiva ani, dar de-a lungul ei n-am fost niciodată înjurată, n-am fost furată, n-am văzut poliţie pe scara blocului şi nici n-am asistat la vreun scandal. Am fost, însă, pipăită în plină zi, pe stradă, în cartier, de o gaşcă de băieţi albi, extrem de cultivaţi.
N-am ratat nici etapa pregătitoare, cu scuipaturi şi flegme, a puştilor drăgălaşi care începeau şcoala vieţii…Într-o vară, la piaţă în Sălăjan, am fost uşurată de portofel de un domn distins pe care poliţia n-a putut să-l demonstreze decât purtător de armă albă. În limbaj literar, cuţitar de talent. Tot acolo, poliţia şi-a dovedit eficienţa când m-a rugat telefonic să înţeleg că bărbatul care-mi forţează yala locuinţei poate fi doar un ameţit rătăcit. Incidentul din lift, când am pocnit un individ care şi-a dat pantalonii jos, nici nu l-am mai reclamat. Nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre aceştia să fi fost ţigan. Dar, mă rog, poate am avut eu ghinion.