MENIU

Nadia Comăneci îi oferă cei mai buni fizioterapeuţi Sandrei Izbaşa

Foto: NewsIn

Campioana olimpică la sol, Sandra Izbaşa, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în Germania, după ruptura suferită la tendonul lui Ahile. Fosta gimnastă Nadia Comăneci i-a întins o mână de ajutor şi s-a oferit să o ajute să efectueze recuperarea în Statele Unite, sub supravegherea celor mai buni fizioterapeuţi.

Izbaşa se simte bine după operaţia suferită într-o clinică din Frankfurt, care a constat în suturarea capetelor tendonului ahilian.

"Operaţia a decurs foarte bine. Mă simt obosită, însă am o stare mai bună decât la început. Nu trebuie decât să stau întinsă în pat şi să aştept", a declarat sportiva în vârstă de 19 ani.

Perioada de vindecare poate ajunge până la şase luni, timp în care Sandra ar putea face recuperarea în SUA, la recomandarea Nadiei Comăneci.

"În Oklahoma, cunoaştem un doctor foarte bun în recuperări după astfel de operaţii. Cealaltă soluţie ar fi să apelăm la un bun prieten, care lucrează în Las Vegas şi este medicul lui Tiger Woods. Important este ca Sandra să-şi revină cât mai repede", a spus fosta mare gimnastă, pentru ProSport.

Sandra Izbaşa s-a accidentat grav săptămâna trecută, în timpul unui antrenament efectuat în sala de la Buzău, unde s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de gimnastică. Deşi iniţial fusese programată la operaţie în România, în cele din urmă intervenţia a fost făcută în Germania.