Mutu va efectua luni o artroscopie la genunchi pentru a afla natura accidentării
Internaţionalul român Adrian Mutu, care în cursul zilei de vineri a fost supus, la Roma, unui control medical, va trebui să efectueze luni o artroscopie la genunchiul stâng pentru a se stabili un diagnostic exact al accidentării sale, informează site-ul oficial al clubului viola.
Potrivit publicaţiilor din Peninsulă, fostul atacant al lui Parma şi Chelsea va fi indisponibil aproximativ o lună.
Adrian Mutu a ratat meciul României cu Austria, din cauza unor probleme la genunchiul stâng, iar FRF a anunţat că jucătorul trebuie să fie supus unei intervenţii chirurgicale.