MENIU

Mutu: "Nimeni nu ar prelua acum echipa României"

Foto: NewsIn

Atacantul Adrian Mutu crede că este mai bine ca naţionala României să continue campania de calificare la CM 2010 sub comanda selecţionerului Victor Piţurcă deoarece niciunui alt antrenor nu i-ar conveni să preia echipa în situaţia actuală.

"Cred că Victor Piţurcă ar trebui să continue campania, pentru că nici unui antrenor nu i-ar conveni să preia acum echipa. Abia la sfârşitul campaniei trebuie să tragem linie, chiar dacă aceasta se apropie vertiginos de un eşec. Simţim cu toţii asta! Avem şanse foarte mici de calificare", a spus Mutu, la sport.ro.

Atacantul Fiorentinei a precizat că dacă ar fi intrat pe teren la Klagenfurt s-ar fi făcut de râs din cauza problemelor fizice pe care le are. "Eu sunt acccidentat, de aceea nu joc, nici vorbă de o ceartă cu Piţurcă. Ieri am fost penibil la antrenament, nu puteam să mă mişc. Mă faceam de râs şi înşelam aşteptările tuturor dacă intram pe teren la 30 la sută", a punctat Mutu.

Mai multe articole despre:
România Austria Adrian Mutu preliminarii CM 2010