Mutu a fost printre cei mai slabi în ultima etapă din Serie A
"A părut că se gândeşte în altă parte şi nu are mintea la jocul cu Genoa", a scris fiorentinanews despre jucătorul român, iar în topul notelor primite din partea presei italiene l-a devansat doar epe Jovetic.
Atacantul român Adrian Mutu a fost integralist pentru Fiorentina în partida pierdută în deplasare la Genoa (1-2), în etapa a zecea din Serie A, dar prestaţia sa a fost criticată de presa italiană, el fiind dealtfel considerat unul dintre cei mai slabi oameni de pe teren, alături de noua minune "viola", Jovetic.
"Mutu a părut că se gândeşte în altă parte şi nu are mintea la jocul cu Genoa. Cu siguranţă prestaţia sa nu îl ajută pe tehnicianul Cesare Prandelli să găsească o soluţie viabilă pentru atacul Fiorentinei. La fel de şterşi ca Mutu au fost şi Jovetic sau Gilardino, cei trei tenori din atacul echipei nereuşind mai nimic. În acest joc, orchestra s-a auzit mai bine decât tenorii, care au făcut puţin zgomot. Ironia este că Fiorentina a jucat destul de bine, chiar şi fără ca aceşti trei oameni să fie într-o formă extraodinară", a scris site-ul fiorentinanews.
FirenzeViola a scris la rândul său că Adrian Mutu nu s-a regăsit în acest meci, nu a fost ajutat nici de colegii săi din atac, Jovetic şi Gilardino, iar ofensiva Fiorentinei a stat pe umerii oamenilor de la mijlocul terenului. "Cu mai mult noroc, Fiorentina ar mai fi putut marca un gol, dar acesta e fotbalul. Echipa a arătat din nou un joc bun, plin de personalitate, iar acum s-a demonstrat încă o dată că rezultatul de la finalul partidelor nu reflectă întotdeauna prestaţiile din teren".
Gazzetta dello Sport a amintit faptul că Adrian Mutu a reuşit să marcheze 3 goluri într-un joc din Serie A cu Genoa disputat sezonul trecut, dar că în acest joc nu a reuşit să facă mai nimic, fiind considerat unul dintre cei mai slabi oameni de pe teren.
Într-un top al notelor primite după acest meci, atacantul român a avut o medie de 5,31, mai slab decât el fiind doar tânărul Jovetic, cu 5,18.