Preşedintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureşan, s-a declarat extrem de mulţumit de evoluţia jucătorilor în meciul cu Rapid, scor 4-1. El i-a lăudat în special pe fotbaliştii achiziţionaţi în vară, ca Nei şi Cabrera.
"Am fost mai buni decât Rapid pe tot parcursul meciului, atacanţii noştri nu au mai ratat ca în alte partide. Îi felicit pe băieţi, dar mai ales pe Antonio Conceicao, mai ales că s-a tot scris că ar fi fost demis dacă nu ar fi câştigat azi. El rămânea la echipă chiar dacă pierdeam. A fost o demonstraţie a jucătorilor transferaţi în vară şi în care nimeni nu a avut încredere", a spus Mureşan, precizând că "se pare că la golul lor a fost ofsaid, dar nu vreau să insist pentru că nu are nicio importanţă. Am încredere în arbitri români şi nu vom cere brigăzi din străinătate".
CFR Cluj a câştigat, sâmbătă, scor 4-1, în deplasare, cu Rapid, în derby-ul etapei a 10-a, şi a urcat pe prima poziţie în clasamentul Ligii I, chiar în locul giuleştenilor, care au coborât pe doi.