MENIU

Monte Carlo, destinaţie vânată de miliardarii mioritici

Foto: evz.ro

Andreea Marin face topless la Monte Carlo. Ileana Lazariuc şi Ion Ion Ţiriac s-au căsătorit în secret la Monte Carlo. Mihaela Rădulescu şi fostul ei soţ-Elan Schwartzenberg fac acte de caritate la Monte Carlo. Europarlamentarul Gigi Becali cheltuieşte zeci de mii de euro în cazinourile din Monte Carlo. Puiu Popoviciu îşi petrece vacanţele tot acolo.

Jurnaliştii de la Evenimentul Zilei au pus şi ei piciorul în imperiul românesc din principatul Monaco.

Fiţele de Dorobanţi s-au cam demodat. Acum, dacă vrei într-adevăr să faci parte din "lumea bună", trebuie să ai ceva mai mult decât o maşină "tare" şi mult timp liber pentru a sta la "filaj" pe terasele bucureştene.

Cam aceasta este mai nou ambianţa de Monte Carlo. De când români ca Dumitru Nicolae - şef al grupului Niro, stă mai mult pe acolo. De pe yachtul său pe care flutură solemn steagul României, răsună la fel de solemn manelele.

Pe Avenue Princess Grace, cel mai scump bulevard al Principatului, se vorbeşte mai nou româneşte. Puiu şi Radu sunt vecini de bloc. Un bloc unde cel mai ieftin apartament costă 10 milioane de euro. Vorbim evident despre Puiu Popoviciu-controversat om de afaceri şi Radu Dimofte-verişorul Irinei Scrotter.


În Turnul de fildeş de pe acelaşi bulevard s-au învecinat Carmen Adamescu, soţia omului de afaceri care deţine printre altele şi centrul comercial Unirea din capitală, şi un cumnat al omului de afaceri Ion Ţiriac. Un apartament aici costă în jur de şapte milioane de euro.

Ceva mai jos, tot pe Avenue Princess Grace locuiesc Cristian Burci, un alt om de afaceri cercetat de DNA pentru afaceri dubioase cu CFR-ul, Elan Schwartzenberg şi Ion Ion Ţiriac cu soţia. Cel mai bine plasat este însă fostul tenismen român Ion Ţiriac. Locuieşte în cel mai scump bloc din Monte Carlo, la nici 100 de metri de plaja unde vedete de Hollywood se ascund de ochii lumii.

În faţa celui mai scump casino din lume bolizii cu numere de România nu mai sunt rarităţi. Ce-i drept nu ai ce căuta acolo cu o maşină care să coste sub 100.000 euro. Chiar dacă este perioadă de criză, românii noştri fac faţă concurenţei.