MENIU

"Monstrul din Amstetten", Josef Fritzl, beneficiază de terapie, pentru a nu se sinucide

Foto: CEN

Un psihoterapeut a fost desemnat pentru ca tatăl incestuos Josef Fritzl să nu dezvolte tendinţe suicidare, a anunţat un responsabil al închisorii.

"Închisoarea a desemnat un psihoterapeut pentru a-l ajuta pe Fritzl, cu câteva săptămâni înainte de proces", a spus Erich Huber-Guensthofer, directorul adjunct al închisorii din Sankt-Pölten.

"El este la dispoziţia acuzatului pe durata procesului şi are aprobarea de a discuta cu el în pauze şi după audieri", a adăugat el. "Acesta este unul dintre punctele-cheie în măsurile de prevenire a sinuciderii în închisoare", a precizat directorul adjunct.

Fritzl este judecat de Curtea cu juri din Sankt-Pölten, pentru violuri, incest, sechestrare, ameninţări agravante, crimă şi sclavie. El a respins ultimele două acuzaţii.