Monica Iacob Ridzi, la ieşirea de la DNA: Am aflat învinuirile care mi se aduc şi voi demonstra că sunt nevinovată
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, s-a prezentat vineri la DNA pentru a afla învinuirile în dosarul privind Ziua Tineretului. Ridzi este cercetată penal în legătură cu banii publici cheltuiţi de în data de 2 mai.
"Am venit să aflu învinuirile care mi se aduc. Am aflat că procurorii nu au elemente în plus faţă de cele pe care le ştim din referatul pe care l-au înaintat Parlamentului", a spus fostul ministrul al Tineretului şi Sportului.
Monica Iacob Ridzi a declarat încă o dată că este nevinovată şi că îşi va demonstra nevinovăţia prin documente. "În acest moment doar documentele mai pot vorbi, restul sunt afirmaţii goale", a spus Ridzi.
Fostul ministru a mai spus că vineri nu a fost audiată, doar a fost înştiiţată de învinuirile care îi sunt aduse şi a cerut termen pentru pregătirea apărării.
"Ori de câte ori voi fi chemată voi veni, nu mă voi ascunde ca alţi oameni politici", a spus Monica Iacob Ridzi la plecarea de la DNA. Ridzi a ţinut şi să reamintească faptul că ea a fost cea care a cerut Parlamentului ridicarea imunităţii pentru că vrea să-şi demonstreze nevinovăţia.
Solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru
Monica Iacob Ridzi a fost adoptată pe 27 iulie de plenul Camerei
Deputaţilor. În scrisoarea trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, procurorul
general Codruţa Kovesi a cerut începerea urmăririi penale şi pentru
faptul că fostul ministru al Tineretului şi Sportului ar fi instigat la
distrugerea unor informaţii compromiţătoare pentru angajaţi din MTS.
Procurorul General a cerut Camerei Deputaţilor să permită începerea
urmăririi penale împotriva fostului ministru al Tineretului şi
Sportului, Monica Iacob-Ridzi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz
în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu
fapte de corupţie, instigare la infracţiunea de acces fără drept la un
sistem informatic săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate şi
instigare la infracţiunea de ştergere de date informatice fără drept.