MENIU

Momente şocante în Franța. Balustrada tribunei s-a prăbușit peste oameni, fanii - striviți

Partida dintre echipele Amiens și Lille OSC, din campionatul francez de fotbal, a fost suspendată după ce 18 suporteri ai formației oaspete au fost răniți, trei dintre aflându-se în stare gravă, în urma unei busculade care a provocat prăbușirea gardului de protecție al tribunei în care se aflau.

VEZI AICI IMAGINI!

Incidentul s-a produs în momentul în care Lille a deschis scorul, prin Ballo Toure, după un sfert de oră. Autorul golului a alergat către zona în care se aflau fanii echipei sale, iar aceștia s-au înghesuit cu toții către gardul despărțitor al tribunei pentru a sărbători marcarea golului, generând o busculadă care a dus la prăbușirea grilajului, situat la o înălțime de 1,5 m. 

Câteva zeci de fani au rămas la pământ, striviți de camarazii lor, iar reprezentanții Crucii Roșii și cei ai pompierilor au intervenit imediat pentru a le acorda îngrijiri medicale, a notat agerpres.ro.